Cristina Dinulescu

O reclama pe un bilboard promite mult mai mult parfum intr-un detergent din clasa Dorel. In subsolul reclamei, un asterix lamureste "parfumul se pastreaza in haine pentru aproximativ 8 ore".

Desigur, in orice colt de societate in care Dorel se spala cu sapun mai des de o data la luna plina si-si schimba hainele cu aceasta ocazie, asterix-ul este o insulta la adresa lui Dorel.

Dar pentru ca studiul de piata arata ca Dorel prefera sa investeasca mai mult intr-un detergent cu extra parfum, decat sa-si treaca pe lista inca un produs, asterixul face tot spatiul.

Dorel nu poate cere banii inapoi pe extra parfum cand se plange lumea in autobuz de extra duhoare. Compania este acoperita, iar Dorel trebuie sa mai patreaca o ora in fata raftului cu sapunuri incercand sa aleaga un extra parfum fara asterix.

Un drum in urbea natala imi aduce tot timpul inapoi varsta copilului.

Homo Vichendus hiberneaza cinci zile pe saptamana. De duminica seara isi suge de sub unghii grame de desfatare acumulate in 2 zile. Motaie nerabdator in asteptarea celei de-a opta ore de lucru a sfintei zile de vineri.

Homo Vichendus se manifesta sub forme diferite.
Cateodata este o gazela potcovita cu tocuri de 20 si invelita in piele de felina. Se unduieste melodios si-si dezvaluie culoarea chiloteilor.
Privitorii isi trag un scaun mai in fata si cad in extaz. Ei sunt Homo Vichendus Profitorus. Un fel de vulturi care se hranesc de pe urma vanatorilor.
Homo Vichendus Vanatorus isi inhata prada cu o sticla de Jack si doze de buli. Se unduieste in rand cu ea si isi umfla piptul victorios spre admiratia infinita a fanilor.
Homo Vichendus Timidus studiaza strategia lui Vanatorus dar nu stie s-o aplice.
Homo Vichendus Plictisitus ia parte la spectacol doar asa. I s-a spus ca e vineri seara.
Homo Vichendus Calatorus nu cunoaste fauna si o compara cu speciile de acasa. Intre timp se bucura de caracterul exotic al propriilor obiceiuri.
Homo Vichendus Vichendus este o specie rara. O gena plecata cu sorcova strica tot sistemul.
Vichendus Vichendus este incapabil sa hiberneze. Este condamnat la sapte zile de desfatare.

Am primit doua plangeri. De ce nu e marfa noua aici? Pentru ca nu am timp. Nu am timp, nu pentru ca as intreprinde ceva productiv. Nu am timp pentru ca mi-e lene sa-mi fac.

Laptopul meu sufera de lipsa de autonomie. Incarcatorul lui sufera de cablu slabit. Internetul coalizeaza si el si se taraste. Mie mi-e lene.

Ce face omul cu lenea?

Am dus-o la festivalul de teatru. Mi-au placut cel mai mult concertele. Niste duzi indie care faceau soundtrack pentru zburatori. Si zburatorii aruncau confetti. Alti duzi mi-au demonstrat cum poti sa traiesti boem din prosteala. Trebuie sa ai un talent si sa-l dezvolti. Talentul italienilor aruncatori de steaguri a fost acela de a purta colanti. Erau chiar talentati. Si mai talentati au fost niste australiano-germano-americani cu un clopotel si instrumente muzicale miniaturiale. M-au facut sa-i urmaresc pe feisbuc.

Am fost la TIFF. Mi-au placut filmele in aer liber. Nu mi-a placut concertul Bregovic pe care l-am petrecut la coada la bere. Am stat in ploaie la un film cu doi romani si Collin FaraEl. Lenea mea se desfata la filme.

Am fost la Carmina Burana. Am consultat Wikipedia inainte. Nu e o spanioloaica. Am descoperit o gramada de instrumente muzicale la care as putea avea talent. Gongul. Clopotelul. Ciocanul in forma de betigas de urechi. Doua cinele pe care eram convinsa ca le-a inventat Jerry sa-l chinuie pe Tom. Sa nu uitam de tamburina. TA-LEN-TA-TA!

Mi-am dus lenea in natura. I-a placut. Nu i-a placut ca in week-end ploua, in timp ce, de luni pana vineri, se uita cu jind la soare prin geamul de la lucru. Ar toarce.

Gata, s-a trezit lenea. Trebuie sa inchid.

Nimic nu se compara cu puritatea sufleteasca pe care ti-o inspira babele din autobuz in sfanta perioada a curateniei morale pe care ne-o impunem bi-anual ca vrem sau nu vrem. Nimic, iti spun!

De cum te urci si faci slalom printre plasele umplute matinal, gandindu-te in sinea ta ca hypermarketul cu program prelungit s-a inventat special pentru tine, paganul care nu-si dezlipeste bine ochii pana la birou la ora la care ele se gandesc deja la meniul de pranz. Chiar din pragul autobuzului faci crowd diving si ignori ghionturile uracioase in drum spre stampilator. Iti zici ca intelepciunea tineretii tale poate trece peste ciufutenia baranetii. E ok, mah.

Te asezi pasnic si vertical intr-un colt ferit si asisti stupefiat la show. Babele se fac remarcate una cate una, una peste alta, toate o data... si spiraleaza piruete verbale in auzul tau ingrozit. Ti se face gura punga. Ai auzit, draga, cum si-a lasat aia barbatu'? Da nepotu' lu cutare nu-si mai revine! Da nu ma impinge, nu vezi ca ma doare mana? Vorbste frumos, draga, ca e postul pastelui!
Iti doresti sa nu ajungi la varsta la care argumentul suprem in orice disputa este pseudo-credinta intr-un ritual bi-anual. Daca mi se va intampla asa ceva, sa ma plesneasca cineva!

campanie de cateva luni:

In 31 decembrie am ramas fara Batmobil. Ii banuiesc pe indienii din capatul strazii care treceau cu un carucior plin de chestii prin fata casei. Ma straduiesc tare sa nu-mi cresc o mustacioara neagra sub nas si o carare dreapta in crestet. Grrrr

M-am urcat pe placa si mi-a placut. Am mers in genunchi, pe buci, pe noada, dar la final de sezon am reusit sa par ca stiu ce fac. Este noul meu sport de iarna preferat. In cazul in care nu stiti ce sa-mi luati cadou, accept si bonuri de benzina pana in Austria! :D

Mi-am luat Pixmobil. E negru si rau. Are trapa si prinde Guerrilla. In ziua cand l-am inmatriculat i-am scos numerele vechi cu brelocul si le-am sters de praf cu servetele intime, ca o pisi independenta, fata! Am trecut prin focurile birocratiei si am supravietuit. Nu recomand, insa. Am observat ca la Petrom vine tot timpul cineva sa ma ajute sa nu vad cam cata benzina intra de 50 de lei. Dar e de bine, zic..

Am trecut la bifat o lista de formatii romanesti pe care sa le vad live. E lunga, dar mai accept propuneri. Pana acum recomand calduros Kumm si Grimus.

In rest, m-au enervat multe chestii, ca fauna domestica din varf de natura, care in ciuda lipsei de semnal avea o sursa de zgomot muzical sa le tradeze rasa bronzata.

Am decis sa nu ma mai enervez, de aceea n-am mai refulat nici in ograda blogspoteasca. Dar o sa-mi treaca si asta si revin.

Numai bine!

bine, bine pentru unii e croaziera, pentru altii vapor, dar sa ramanem la lucruri simple!

Este inutil sa te mint cu promisiuni de cumintenie, stim cum functioneaza chestia asta, asa ca sa zicem ca ne-am facut fiecare treaba... de acord?

Mai tii minte cand stiam ce-mi doresc? Acum ceva ani, cand ma mai chinuiam sa-mi placa poeziile si sa le recit cu farmec peltic, printre dintii nou-nouti... si-ti ceream carti si portocale... Eu nu mai tin minte ce-mi aduceai, dar stiu ca eram incantata de sonerie si ma incerca asa un fior de nerabdare pana se hotarau ai mei sa impodobim bradul... si ma enervau colindatorii ca intarziau procesul de despuiere a cadourilor. Da, da... cam pe atunci!

Anul asta vreau sa-mi aduci sentimentul ala. Fara ambalaj, fare sonerie, fara poezii. Lasa-l pe covor in fata usii, ca ma prind eu! Promit sa am grija de el si sa-l folosesc in fiecare zi cu moderatie, sa nu-l termin din prima luna.

Anul asta vreau sa stiu ce vreau! Am zis!

Hai, pupici, lugu-lugu!

Cand am plecat de acasa, femeile mi-au dat sfaturi de viata lunga, fara de care putem sa traiesc, dar nu la fel de constient. Fiecare, dupa propria experienta, frustrare, bucurie sau dezamagire, evident.

Asadar, vecina-mea, o maramureseanca cu 7 maini drepte, care regreta si acum mutarea la polul opus, mi-a interzis sa vin acasa cu un oltean. Bunica-mea, moldoveanca de pe Ozana, care nu uita nicio povestire de la al doilea razboi mondial incolo, mi-a interzis sa vin acasa cu un ungur. Mama, cu M mare, mi-a interzis sa mai vin acasa.

Eu am poposit cuminte in miezul tarii si mi-am facut drumuri scurte incolo si-ncoace prin Europa, sa ma conving singura ca niciuna nu are dreptate si oamenii sunt totusi diferiti. In parte m-am inselat, in parte am aflat ca oltenii sunt solidari, iar ungurii simpatici. Incet, incet mi-am facut propriile cutiute si m-am impacat cu ideea de a trimite oamenii in ele.

Intr-o duminica promitatoare m-am urcat, in Sibiu, intr-un autobuz populat. Ma asteptam ca soarele de toamna sa-i moleseasca pe oameni si sa-i reduca la tacere, ba chiar ma bazam pe asta. In schimb, in autobuz se urca o matusa cu nepotica hiperactiva si zgomotoasa si cu nepotul alcoolic, fiecare pe cate o usa, ca sa poata acoperi toata masinaria cu discutia lor istovitoare.
De pe un scaun, o doamna cu ochelari de soare si buze rosu-ridate, le face obervatie in mod invers proportional cu haina de piele de pe umeri. Incepe scandalul.

Converatia este irelevanta, dar n-am putut sa omit cutiile matusii, care i-a plasat pe toti la Jina (in principiu e de naspa), pe ea s-a pus confortabil in oras, ca mandra descendenta a fabricii Balanta, iar pe cei care nu s-au simtit vizati, i-a impartit pe rand "de acolo, de la praz" sau "de la Moldova".

Mie mi s-a intamplat rar sa ma puna lumea in cutia cu praz, poate si pentru ca am renuntat de la inceput la perfectul simplu, sa nu derutez. Mi s-a intamplat mai des sa nu ma regasesc in nicio cutie. Iar eu ma bucur tare cand oamenii ies din cutiile mele si ma surprind.

Si ca sa te linistesc, Mama, tu sigur castigi!

Cand te trezesti intr-o dimineata si ti-e prea lene sa duci efortul mai departe, iti plimbi ochii de la o urma de tantar la alta si incepi sa tragi o linie sub ultimele luni de cand nu ai mai avut o astfel de dimineata.

Si atat. Nu poti spune ca ai ajuns la o concluzie, ca momentele alea intens nedigerate te-au dus mai aproape de scopul in viata, nici macar un pic mai aproape, cat sa-l afli... Ti-a ramas un sir de evenimente pe care nu le poti aranja cronologic, pentru ca ti se pare ca s-au petrecut in alta viata, a altcuiva. Si cam atat.

Cafea?

oare de unde? :D

Limbajul femeilor:

Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu
Imi pare rau = Iti va parea rau
Avem nevoie = Vreau
Este decizia ta = Vei plati pentru asta mai tarziu
Trebuie sa vorbim = Trebuie sa ma plang
Sigur , cum zici tu = Nu vreau
Nu sunt suparata = Bineinteles ca sunt suparata, idiotule!
Esti foarte atent in seara aceasta = Nu te gandesti decat la sex?
Ma iubesti? = Iti voi cere ceva scump
Cat de mult ma iubesti? = Am facut ceva ce sigur nu-ti va placea.
Trebuie sa inveti sa comunici = Fii doar de acord cu mine.
Ma asculti!? =Prea tarziu, esti mort
Nimic = Totul
Totul = Sindromul premenstrual isi face de cap
Chiar nimic = Doar ca esti un prost


Limbajul barbatilor:

Mi -e foame = Mi-e foame
Sunt obosit = Sunt obosit
Vrei sa mergem la un film? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Pot sa te invit in oras? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Pot sa te sun? = Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Imi acorzi acest dans? - Intr-un final voi vrea sa fac sex cu tine
Frumoasa rochie! = Frumos decolteu!
Ce s-a intamplat? = Nu inteleg de ce faci atata caz
Ce s-a intamplat?= Sa inteleg ca nu ma facem sex in seara asta
Ma plictisesc = Vrei sa facem sex?
Te iubesc = Hai sa facem sex acum
Si eu te iubesc = Bine, am spus-o...ar fi bine sa facem sex acum!
Hai sa vorbim = Incerc sa te impresionez aratandu-ti ca sunt o persoana sensibila si poate apoi vei vrea sa faci sex cu mine.
Te casatoresti cu mine? = Vreau sa fie ilegal sa faci sex cu alti barbati.

[de la o cititoare anonima de GDS :D]

De cand am vazut magnifica pelicula Eu cand vreau sa... [completata cica de buzz cu tot felul de activitati] m-a obsedat ideea: la noi s-au terminat temele frumoase si optimiste? Ce-i drept, ma chinuisem intelectual si cu cealalta capodopera contemporana, "Politist, adjectiv".

La noi arta e musai sa respire acelasi cacat pe care il adulmecam zilnic pe strada, calcam in el si speram sa ne poarte noroc, sa emigram toti la americani, unde filmele au muzica si-ti spun ca totul are un happy-end?

M-am enervat rau si am zis ca la editia de Sibiu a Tiff o sa ma uit la filme straine si o sa compar. Asa ca aseara m-am instalat in spatele unui chelios cu gatul destul de lung cat sa acopere subtitrarea in engleza a unui film danez, la centrul Habitus.

"Original" se numeste filmul si pot spune ca mi-a dat sentimentul ala de optimism vesel, o licaire non-comerciala a unei povesti bine-spuse. Da, recunosc, a aparut foarte inteligent plasat, dar nu agresiv, unul dintre brandurile mele preferate, integrat simplu si eficient, ca valorile IKEA.
N-a ras nimeni la injuraturi, n-a mancat nimeni seminte, am stat captivati de imaginile colorate si mesajul frumos: e bine sa-ti traiesti viata intr-un mod original, nu ca pe copia a ceea ce vor altii sa traiesti.

Apoi am plecat la un film despre razboi, al doilea, mondial... dar cu putin sange, violenta cat ai omori un card de muste si o poveste frumoasa. Ma rog, e ala cu Aviatoarea... productie landeza. Alegerea corecta in detrimentul unui fim inovativ de 3 ore, despre Ceausescu.

Si o sa aud ca la danezi si olandezi viata e mai usoara, ei nu au probleme sociale, un guvern Boc sau birocratie. Ei au ce manca! Si ce daca? Vreau sa ma plang de realitate? Ma uit la OTV. Vreau fictiune? Ma duc la cinema!

Vreau sa vad si eu mai multi oameni zambind si mai putini care apreciaza vulgaritatea, violenta verbala si modelul delincvent ca mod de exprimare.

Şi-l am de ceva timp!
Vreau să pocnesc o statuie umană...
ştiţi voi, oamenii ăia vopsiţi care stau neclintiţi pe stradă şi te lasă să-i pozezi în schimbul unui bănuţ. Da, da... aia care nu-s nici mimi, nici artişti, nici cerşetori... sunt statui! E şi asta o formă de artă, nu zic... dar eu chiar vreau să pocnesc unul, numai să-i văd reacţia...

Am hotărât asta prin Cologne, când am stat pe gânduri dacă să-mi împlinesc fetişul sau nu, dat fiind că statuia îl reprezenta pe Papă... am ratat, cu gândul la şocul bătrânicilor care lucrau deja la felicitarea personalizată de Paşti.

Dar uite cum week-endul ăsta mi-am adus aminte de setea de cunoştere, plimbându-mă prin centrul Sibiului şi întâlnindu-mă cu nişte statui umblătoare, în căutare de soclu şi piţipoance cu telefon jmecher.

Indivizii erau îmbrăcaţi în mineri, cu lămpi cu gaz şi caschetă şi pulverizaţi ca-n reclamele cu zâne cu spray auriu, să lucească bine sub soare. Probabil nu sunt singura cu fetiş violent şi de aceea statuile erau însoţite de băieţi şi fete cu eşarfă aurie, de pionier, personalizate.

Toată tevatura era organizată de sponsorul principal şi partenerul FITS 2010, nimeni altul decât Gabriel Resources sau Roşia Montană Gold Corporation, într-o campanie destul de inteligentă, trebuie să recunosc, de îndobitocire a populaţiei şi aşa ameţite de criză.

Şi uite-aşa poporul muritor de foame se trăgea în poză cu minerii aurari, orbiţi, probabil, de sprayul colorat în nuanţa preferată a idolului tuturor românilor, Guţă, fără să conecteze nici măcar în treacăt simbolistica minerului cu evenimentele iliesciene din deceniul trecut. Piţi cu status de hi5 neupdatat, mămici disperate de plozi urlători, bătrâni senili, tot românu vedea aur!

Nu pot decât felicit pe această cale campania de PR a RMGC pentru strategie. E chiar inteligentă şi adaptată publicului ţintă. Acelaşi public vizat şi de Loteria Naţională, al doilea sponsor oficial al FITS anul ăsta. Poate e un semn şi faptul că singurii care-şi permit să finanţeze un astfel de festival pe timp de criză sunt doi speculanţi care promit câştiguri rapide şi fără efort deosebit.

Îmi înţelegeţi, acum, fetişul? M-a luat un val interior de scârbă şi revoltă faţă de indivizii ăştia, studenţi la actorie, care îşi mai şi spun street performers, pentru că vând circ pentru pâine... aşa un val, că mi-am imaginat o grămadă de locuri unde i-aş fi atenţionat fizic...

Sper să stea toată săptămâna aşa, auriţi, că-i prind eu nesupravegheaţi... muhahaha

Da... şi uite aici, bonus, încă un fan Guţă cumpărat de RMGC:
http://ow.ly/i/1QqD

Dacă vroiam să văd pe o pânză albă ce văd pe stradă, aş fi înţeles de ce filmul ăsta a luat premiul pentru cel mai bun documentar... documentar era, nu?

Mi-e greaţa cât graniţele ţării de la imaginile ălea mişcate... de zici că filmau zebre pentru NG... de fapt, tot pe acolo... cu dialoguri de filme cu Van Damme (care nu se mai poartă, apropos!)... pe alocuri cuvinte porcoase, să se râdă tot ţăranu care a auzit că se dă film cu văru-su din pârnaie... un fir epic presărat cu întrebări ipotetice de genul: cu ce plăteşte cafeaua fetei, dacă doar ce a evadat din închisoare... cu pauzele ălea imbecile şi uitatul lung în ochi, din economie de fundal sonor...

Eu cred că străinii ne-au dat premiu pentru efortul de a ţine, totuşi, câteva exemplare în închisoare şi nu-i trimitem chiar pe toţi la ei...

deci era documentar, nu?
Eu n-o să fac practica la închisoare niciodată!

Ah! Şi de ce aş prefera să-l văd pe calculator? Păi pentru că Cinema Arta se dă peste cap să ieşi de acolo cu o greaţă maximă pentru experienţa colectivă.